SPOVEDANII

Agonizant era urletul tau care ma penetra in timpul acceselor violente de furie si abceselor cumplite ale constiintei tale.

Luam parte fara sa vreau la un masacru al ideilor.

Pe cele care te scarbeau mi le injectai mie intravenos si ramaneai o vreme rece, cu fata in tavan, iar eu induram starea pe care mi-o indusesei, de prada a unui vanator schizofrenic.

Ma ascundeam de tine si de mine intr-o galerie de iedera otravitoare…tu fumai pasiv opiu si mancai mucegaiul de pe pereti.

Dar cuu ardoare in maruntaie si pasind ca un acrobat care se victimizeaza, continui sa te uiti la mine atat de divin, de strain si in mine musteste dorinta de a-ti da branci de pe sarma.

Pielea ta incepe sa rugineasca…viata dusa in suburbiile fiintei mele te-a facut sa devii placid si sec.

Langa tine, gravitatia devine insuportabila, ma apasa pe craniu si pe umeri si putin mai are sa ma zdrobeasca de pardoseala.

Esti contagios si turbulent si ma enerveaza ca nu ma lasi sa omor gandacul, chiar daca sufera de o bola incurabila.

Dar in loc de asta, facand un calcul infinitezimal imi dau seama ca ar fi mai bine sa curat mizeria din teava cu saliva ramasa de cadavrul din sufragerie care, apropo, a intrat in putrefactie .

Nu stiu de ce ai insistat atata sa-l asezam cu capul spre un punct colateral al orizontului, dar cum tu esti de obicei incoerent si ignifug , am trecut si peste acest fapt abominabil la care m-ai facut complice.

M-ai intoxicat si pe mine si m-ai facut sa simt nevoia de a ecloza in vid, de a ma scurge sordid si de a-mi continua existenta sub forma unei pete de cafea.

Ma simt ca o insecta blocata in spatele gratiilor facute din coastele tale.

Macar din cand in cand, la vreun geamat de-al tau reusesc sa intrezaresc si eu cate o raza de lumina.

Am nevoie o ceasca plina de fum pe care sa-l inhalez si sa scap odata de tusea asta de care m-am molipsit de la tigarile tale proaste.

Dupa ce facem sex imi doresc sa fiu dusa la eutanasiere, ca sa nu mai simt cum duhneste in tine vinovatia inflamata de instinctele de parzit.

Nu cred ca va mai dura mult pana o sa-mi infigi dintii in carne si va ramane din mine doar palaria pe care am uitat-o ieri la tine in cuier.

Pacat ca nu voi mai fi acolo sa vad pledoaria ta din fata vagabondului imbracat in bezna de pe strada mea cand iti va cere explicatiile de rigoare atunci cand eu nu ma voi mai intoarce acasa.

 

Cliseul final

In toti oamenii salasluieste raul, cutia Pandorei nu a iertat pe nimeni. Dar cateodata, raul nu este neaparat rau. Raul cuiva poate fi binele altcuiva. Defectele tale, pe care tu le urasti, eu le iubesc. Si te-as intreba ce crezi, cum e mai greu, cum e mai frumos : sa nu existe in tine rautate si sa te comporti ca atare, sau sa existe si sa te lupti, sa incerci sa-i rezisti, si cateodata chiar sa reusesti sa il invingi? Asa cum ti-am spus de atatea ori si asa cum si Goethe a spus, tu esti „o parte din acea putere ce vesnic raul il doreste si vesnic face numai bine”.

Nici acum nu intelegi? Cateodata esti asa naiv….nu pot sa cred ca omul cu care pot vorbi ( desi nu ajunge la o concluzie) despre inceputurile si sfarsiturile universului, atat cel exterior, cat si cel interior, poate fi atat de naiv cateodata. Dar nu-i nimic, iti pot explica din nou. Iti pot explica de cate ori vrei. Ah, bine, nu mai vrei sa explic. Inteleg si asta. Cuvintele sunt asa fragile…nu sunt palpabile, nu le poti apuca de-o litera si inchide undeva ca sa iti apartina numai tie. Odata ce le-am rostit sunt pierdute in neant.

Te-ai gandit vreodata (ha, ce ciudat imi zboara imaginatia…) ca oamenii sunt alcatuiti din cuvinte? Si ca atunci cand se nasc, se nasc cu un numar limitat, prestabilit de cuvinte pe care le pot folosi? Si ca atunci cand ni se termina cuvintele, pur si simplu murim? Ce rost ar mai avea sa traim daca nu am mai avea nimic de spus? De asta trebuie sa le alegem cu atat de mare atentie….imagineaza-ti doar cate decizii marunte, cate DA-uri si NU-uri ne impart viata in atat de multe posibilitati…. DA si NU sunt cele mai parsive, cele mai scurte, cele mai usor de folosit, dar cele mai puternice.

Daca ar fi sa iti poti alege ultimele cuvinte, care ar fi? Ai alege ceva cliseic, ti-ai declara iubirea, ai multumi, ti-ai cere iertare? Nu? Asa credeam si eu, tu nu esti un cliseu…. Bine, va trebui sa astept ca sa iti aud ultimele cuvinte….Asta inseamna….inseamna ca vrei sa fiu acolo cand vei muri? Vrei sa fii tu primul care moare, egoistule. Ei, atunci ar fi bine sa-ti consumi cuvintele mai repede decat eu pe ale mele.

Si asta ai facut…..te aud si acum, chiar daca s-a intamplat cu atat de mult timp in urma : „Te iubesc, te iubesc, te iubesc, te iubesc,…”, pana ai cazut in bratele mele. Se pare ca te-am supraestimat, ultimele tale cuvinte au fost doar un cliseu.

 

Astept fara sa ma astept

Nu am mai scris de mult, nu am mai simtit de mult…am lasat lucrurile sa se intample asa cum au vrut, si iata-ma aici, din nou, incercand sa ma conving, sa ma mint ca exista un sens, un motiv. Am invatat totusi sa astept fara sa ma astept. Nu stiu daca pentru altii are vreun inteles propozita asta, dar pentru mine are. Ma simt cateodata atat de singura…si cateodata chiar ma face sa ma simt bine starea asta. M-am saturat de oameni care nu-mi dau totul, sunt din ce in ce mai dezamagita de ce se afla in jurul meu. Minti atat de mici… Cineva mi-a spus o data ca voi avea mult de suferit din cauza ca imi doresc ca ceilalti sa fie la fel ca mine, sa gandeasca asa cum gandesc eu. Asa a fost. Trist este ca si el a fost si a ramas un strain. Si ca tot eu il modificam, ii transformam si interpretam gandurile asa incat sa fie ale mele. Sunt putin narcisista? Imi doresc sa intalnesc pe cineva caruia sa nu mai fiu nevoita sa-i adaug nimic.

Ha, daca va vine sa credeti, pana acum ceva timp am avut iluzia ca as fi indragostita. Si asta a fost o minciuna, desi nu a apucat sa treaca mai departe de barierele capsorului meu sucit. Nu a durat mult…si a fost atat de banal…nici macar eu nu am mai putut sa-l transform in ceva intunecat, in ceva frumos. Macar m-am scuturat repede..,dar am ramas goala. Nu goliciunea dintr-un vis erotic (n-am trecut mai departe de vis), ci altfel …

Toate cuvintele pe care le scriu suna atat de maniaco-depresiv…poate exagerez, dar incerc sa redau cat mai fidel ce colcaie in mine. Ca sa cititi voi? Ca sa va regasiti in mine? Ca sa va fac sa radeti sau sa plangeti? Nici macar.

 

Let me be your dark side

Aseara a fost prima oara cand am vorbit cu adevarat…cuvintele noastre alergau unul dupa celalalt explorandu-si reciproc miile de intelesuri posibile, dar transmitandu-ni-le in final doar pe acelea pe care le aproba iubirea. Ai penetrat zidul imaginar care ma desparte pe mine de toti ceilalti, gandindu-te ca ne-am putea face impreuna o afacere foarte profitabila de crescut demoni. Dragul meu, dintr-o astfel de afacere nu vom putea niciodata castiga altceva decat mai mult intuneric. In fond, ce suntem noi altceva decat niste bucati de noapte dinauntrul noptii? Oare stii in ce ai intrat cand te-ai decis sa ma cunosti? Oare cand ma vei cunoaste intr-adevar ma vei iubi sau ma vei uri? Orice ar fi mai bine decat sa-ti devin indiferenta… As vrea sa reusesc sa te fascinez asa cum tu ma fascinezi pe mine….as vrea sa te simt, sa-ti stiu fiecare conexiune neuronala, fiecare petec de piele. Cu tine ma vad facand toate acele lucruri pe care nu am avut curajul inca se le fac. Tu imi dai curajul de a trai exact asa cum vreau, printre poezie, stiinta si dementa. Impreuna putem atinge cunoasterea lumii exterioare impletita cu dulcea uitare de sine. Let me be your dark side!

 

„Trupul este marginea sufletului”-Lucian Blaga

• In seara asta simt nevoia sa scriu despre o parte putin mai putin intunecata de-a mea…ceva despre care as putea vorbi ore intregi si care ma entuziasmeaza si ma face fericita chiar daca inca este mai mult un gand. Cand ma gandesc la asta uit de tot…ca vreau iubire, ca vreau sa trec peste limitele normalului, ca sunt trista de parca inspir tristete in loc de oxigen, astea nu mai conteaza absolut deloc cand ma gandesc ca stiu ce vreau sa fac in viata si orice ar fi voi reusi. Vreau sa fac medicina…si pana acum nu am mai intalnit pe nimeni care sa fie cel putin la fel de pasionat de domeniul asta ca si mine. Sa fiu capabila sa salvez viata unui om mi se pare cel mai nobil lucru pe care as fi capabila sa-l fac. Sa alini suferinta corpului merge mana in mana cu cea a sufletului. Cateodata urasc sa fiu limitata de niste nevoi si niste bariere pe care mi le impun un amalgam incredibil de bine pus la punct de elemente care constituie corpul uman, dar paradoxal, tocmai aceast invelis ne permite sa traim. Ma obsedeaza, as vrea sa ajung sa cunosc totul despre corpul uman, in secret poate chiar cred ca acest lucru ma va ajuta cumva sa vad mai departe decat ceilalti, dincolo de ce e stiinta. Poate sunt doar gandurile unei adolescente cam sucite, dar care cu siguranta va ajunge intr-o zi sa aline macar suferinta cuiva, daca nu chiar sa-i salveze viata…Asa ca daca veti intalni la un moment dat o doctorita cam intunecata, sa nu va speriati prea tare…

 

 

 

Ciori

De 10 minute stau si ma holbez la cioara de pe pervazul meu. Chiar acum si-a luat zborul. Pacat…

Nu stiu daca ai observat, dar, ciorile sunt superbe. Daca Atena nu le pedepsea si le lasa tot albe, nu stiu daca imi mai placeau. Nu imi mai placeau nici daca nu erau semnul mortii si al conflictului. Le ascult cu placere croncanitul. Eu cred ca vor sa transmita ceva, doar ca noi nu intelegem modul lor de a comunica. Au o privire inteligenta…nu rade de mine! Savantii au spus primii ca sunt cele mai inteligente pasari! Nu sunt invidioasa pe ele pentru ca pot zbura. Pot si eu sa zbor intr-un fel, cu ajutorul mintii.

Putini stiu ca aceste pasari sunt cele mai apropiate rude ale pasarii paradisului. Dar, nu de asta le ador eu. Le ador pentru ca toti oamenii le urasc, asa cum au urat mereu tot ce e diferit, intunecat, tot ce lasa un impact neutru asupra lor. Si totusi, ele nu urasc oamenii ,desi sunt mai indreptatite ca ei sa o faca. Au invatat sa traiasca in preajma noastra, sa profite de pe urmele noastre. Cei mai multi sunt dezgustati de faptul ca ne mananca. Eu nu pot decat sa ma bucur ca o fac la timpul potrivit…

…iata un porumbel care zboara prin fata ferestrei mele. E frumos si…atat. Acum, fii sincer. Daca vezi o cioara in mijlocul mai multor porumbei, pe cine observi in principal?

 

Sunt atat de plictisita incat nici macar un titlu nu mai pot sa inventez

Urasc sa nu simt nimic…sau sa simt cu portia…parca cineva ar spune „gata, nimic pentru Ana pe ziua de azi, a simtit destule pana acum”. Momentele de senzatii navalnice, de fericire atat de puternica incat doare, de tristete atat de intensa incat izbucnesti in ras….dar nuu, in ultima vreme m-am inchis ca in „Strainul” lui Camus intr-un cocon de indiferenta. Problema este ca nici oamenii din jurul meu nu ma ajuta sa ies, iar e fiind prea pasnica, ii accept asa cum sunt.

Faptul ca sunt intr-o senzatie de mijloc si nu mai trec dintr-o extrema in alta se vede si prin ce scriu…sau mai degraba ce nu scriu…fac totul echilibrat si trece la fel zi dupa zi,  fara sa lase nimic o amprenta prea puternica asupra mea. Si poate as putea schimba asta, dar nu imi vine sa o fac… Si atunci, o sa spuneti voi, de ce naiba te mai plangi si te miri de cursul vietii tale?

Nu stiu…

 

Minunata noastra generatie

Nu stiu despre tine, dar eu capat emotii puternice din motive marunte.

Ca de exemplu, motivul de astazi. Nu stiu daca ai sesizat pana acum din ce am scris, dar, sunt la liceu. Da, imi place liceul, si imi plac oamenii in general, dar am momente cand generatia mea ma scoate din sarite. „Ma scoate din sarite” e putin spus, dar asta era cea mai rezonabila exprimare pe care o puteam folosi. As injura, dar cica sunt „domnisoara”. Si ce!? Care este problema in a ne comporta ca barbatii? La dracu’, urasc sexismul. Cateodata simt nevoia sa injur, sa scuip si sa ma bat. Te-am oripilat? DEJA? Ahh, dar am deviat de la subiect.

Vreau sa imi critic generatia in cel mai jegos mod, ca sa simta si cei care fac parte din ea ce simt eu pentru ei. La inceput pomenisem de motivul care mi-a declansat sentimentele, nu tocmai pozitive. Acesta este urmatorul: Astazi, distinsii mei colegi au ascultat manele. In boxe, nu in casti de data asta (iarta-ma cititorule, nu ai de unde sa stii ca diriginta mea a montat un sistem audio in clasa). Nu stiu daca muzica ascultata de mine e agreata de toata lumea. Dar macar e MUZICA, nu un kitsch de periferie. Acesti ascultatori de manele si tocatori de seminte vor fi doctorii, avocatii, jurnalistii sau chiar politicienii care vor decide soarta tarii noastre. Nu te apuca si pe tine pandaliile?

Nu mai vad pe nimeni facand lucruri constructive. Cum ar fi sa citeasca o carte, dar, sa fie CARTE, nu o recomandare a revistei Click! sau Bravo. Nu mai vad pe nimeni dornic sa invete lucruri noi si sa faca o schimbare in viata sa si a altora. Toti se intereseaza de silicoanele nu-stiu-cui, de citatele depresive si penibile create de maturele fetite de 12 ani, de cea mai ascultata manea, de cel mai frecventat bar si alte lucruri de suprafata. Nu stiu daca voi mai auzi pe cineva spunand „Oare cum arata mintea persoanei de langa mine? Oare de ce nu pot sa o descopar?” sau „Si-o fi implantat silicoane si in creier?”. Marea problema e ca acesti oameni te fac sa ai impresia ca tu esti cel cu probleme. Asta doar pentru ca nu ai aceeasi mentalitate ca majoritatea. O sa invinga si minoritatea asta intr-o zi…

Poate sunt si eu melodramatica si exagerez, din cauza faptului ca sunt cinica si negativista. Sau e de vina doar varsta. Adolescentii se razvratesc si se cred neintelesi, dar sper ca nu sunt ca toti ceilalti…

…sau sunt? Ahhh,te rog, salveaza-ma de orice poti, dar mai ales de mine insami!

P.S. Inca am speranta ca mai gandeste cineva ca mine…oare e o iluzie?

 

Puzzle-uri mintale

Cateodata ma gandesc ingrozita cat de putin sunt oamenii cu care pot purta o conversatie adevarata….genul acela de conversatie care dureaza ore intregi, care daca se poarta in contradictoriu nu ajunge niciodata la paruiala, ci la gasirea unor noi argumente, care te face sa realizezi ceva, care te schimba…

Generatia mea mi se pare foarte superficiala…nu am la ce sa ma astept de la niste oameni cu care daca incep sa o iau spre o latura mai deep sau spre un subiect mai ciudat se uita de parca as fie eu cea care nu e in toate mintile…

Imi doresc sa intalnesc un om complicat…caruia sa nu-i pot niciodata intui urmatorul lucru pe care il va spune, pe care sa nu il pot incadra in niciun tipar. Mister, am nevoie de mister…de puzzle-uri mintale si situatii neprevazute. Creierul este din punctul meu de vedere cea mai mare minune, gandurile ne fac sa fim cine suntem. Eu am de gand sa-l folosesc pana la epuizare, pentru ca stiu foarte bine ca nu e vesnic…

 

.

Vi s-a intamplat vreodata ca din dorinta prea mare de a face ceva, de a avea ceva, sa va pierdeti pe drum orice fel de logica si ratiune? Sunt o multime de cazuri in literatura care urmaresc tocmai aceasta evolutie din rau in mai rau a personajului care ‘se transforma’ pana sa obtina ceea ce vrea si constata ca odata ce obtine, nu-i mai aduce niciun fel de satisfactie. Daca vreti, va dau si exemple, ca sa intelegeti mai bine: Ghita din „Moara cu noroc” a lui Slavici si Dorian din „Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde.

Cateodata ma gandesc ca atunci cand vrei cu ardoare ceva, sunt mai interesante lucrurile prin care treci ca sa-l obtii, nu rezultatul in sine, fie ca tanjesti dupa bani, notorietate sau iubire, ca na, cam asta ii intereseaza pe oameni in general. Asteptarea, momentul dinainte de reusita mi se par cele mai frumoase. Deja cand ai ce vrei nu o sa ti se mai para la fel de special ca atunci cand nu aveai.

Dar bine ca suntem oameni si ne putem reorienta repede si fugi dupa altceva, mereu altceva, fara sa ne dam seama ca fugim de fapt spre moarte…